in seara aceea, ea privea ceata si nu putea razbate dincolo de ea. era atat de alba ca aripile ingerilor nu se mai puteau deosebi de cer. un voal de mireasa curgea in frig.
ea ar fi vrut sa fie acolo, la marginea orasului, pe banca de langa 17, ghemuita toata in caldura carnii de sub lana neagra. ar fi impins bratul intre bratul sau si piept, langa subsoara, ca pisicile lor negre, si-ar fi incalzit mainile mici strangandu-le cu picioarele, l-ar fi sarutat pe obraz si i-ar fi zis “te iubesc. ia-ma in brate. mi-e frig”.
curand, el ar fi luat-o in casa. “haide, nu sunt stele astazi. s-a imprastiat laptele ingerilor prin cer. asa arata inundatiile de sus.”
ar fi intrat in camera mica, unde focul era facut pentru ca stia ca va veni, si e friguroasa. i-ar fi invartit de cheie si ar fi deschis cutia muzicala cateva secunde. ar fi invelit-o si s-ar fi asezat langa ea. ar fi luat-o in brate si ar fi sarutat-o pe spate.
ea ar fi respirat greu de la frig si s-ar fi molesit toata in asternuturi, ar fi adormit inainte de a face dragoste, iar el i-ar fi sarutat umarul, apoi ar fi imbratisat-o si ar fi inchis ochii doar pentru a o revedea in vis.
dimineata ar fi iarasi frig, ar lancezi in pat pana la pranz alintandu-se. daca ar fi craciun, ar pune o caseta cu colinde si ar decoji o portocala. s-ar uita la jocul de lumini al instalatiei bradului si si-ar spune povesti despre ei insisi