mi-am luat un ceas ieftin. nu port ceasuri, iar timpul este, oricum, ingrat. fie ca trece prea repede, fie ca trece prea incet. niciodata nu trece cum trebuie. insa ceasul asta ieftin e mic si simplu. ca ceasurile pe care le vedeam la mama candva. si nici nu imi pasa cum arata timpul lui. dar mi-ar parea rau daca s-ar strica, pentru ca asa cum e acum, cu limbile miscandu-le, traieste.
as vrea sa leneveasca zilele astea. nu ceasul, Timpul.
În tine sunt furnici care tropăie prin braţe
Ca braţele tale să devină şarpe pe copacul meu
Iar noaptea ai crede că dorm şi ele cu tine
Însă ele continuă să te înşerpuiască
În jurul trunchiului meu.
În tine miroase a lămâi verzi
Să nu mi le storci niciodată în sărut.
În tine se cuibăresc păsările care nu pleacă toamna
Iar atunci când bat din aripi
În tine se zguduie cerul
Căci eu îl urnesc şi îl fac albastru.
(c)
(c)
Suferinda: Coca
hm. cineva a cautat “andaphotopia scurt jurnal al maruntelor” :)
si cineva a cautat “razbunarea lui papufili”. si eu am cautat odata. si nu am gasit pe nicaieri textul integral. asa ca mi-am amintit sa fac o fotografie atunci cand mai trec prin laptarie. si am facut.
iar cineva a cautat “poze de suferinta din iubire”….
o nuvela de thomas mann. nu cred ca am citit-o. nu-mi amintesc sa o fi citit. dar am anumite dubii. o, da, nu imi amintesc daca am citit o nenorocita de nuvela.
uneori, oamenii devin de nerecunoscut. iar cand schimbarea nu survine o data cu timpul, ci cu alte lucruri, e mai greu de acceptat. cand schimbarea vine cu oamenii, par example. alti oameni, care scot la iveala parti pe care nu le cunosti din aceia pe care ii credeai transparenti. cum e sa stai langa un om complet opac, la catva timp dupa ce l-ai vazut straveziu?
cum e sa astepti atata timp un lucru, iar atunci cand ai parte de el sa nu stii cum sa fugi mai repede? pentru ca nu e ce ai asteptat. pentru ca universul nu se muleaza pe asteptarile tale. ce trist ca universul e independent de tine, nu? dar si mai de rahat e ca totul e atat de artificial. ca frisca cu gust de plastic care se face din praf.
dezamagire e un cuvant prea mare.
candva as putea deveni un munte de frivolitate.
“te-ai simtit vreodata singur?” | “numai in preajma oamenilor”
cam la asta se rezuma totul acum.
…de oamenii cu mainile mici si suflete mari
ea avea pânze de păianjen în păr
în colţul ochilor ei puteai vedea vârful
din steaua spartă de nori
ea călca pe tălpile celorlalţi
zbura cu jumătate din zborul păsării
întregită de zbor de înger
niciodată nu visa
pentru că visul ei nu era vis
sau totul era vis
întotdeauna spăla
cerul cu pământ
pământul cu cer
ea înghiţea praful de pe aripi de fluture
sorbea zeamă de zori din coji de castane
căuta nemurirea în scorburi
ea făcea statui moi din noroi
se rostogolea cu pietrele
cădea în deasupra-cerului
niciodată nu a fost
copilă mai trist senină
noapte mai lumină
întotdeauna frământa
pumni de iubire din urzici
între tâmple
(c)
Ce se intampla in oras
