imi amintesc ca mihu a scris odata un blog despre 226. plus mentiuni in alte bloguri. am citit despre calatorii cu 311 in ziar si pe alte bloguri. asadar, povestirile despre calatoria cu autobuzul nu sunt un lucru nou. dimpotriva, as putea spune ca se dezvolta, in timp, chiar o anumita afectiune fata de mijlocul de transport in comun fata de care devenim, vrand-nevrand, fideli.

301 a fost ca un vierme. si-a facut cuib in viata mea si mi-a devorat timpul. 2-3-4 ore pe zi. curand, insa, o sa se transforme in fluture si o sa isi ia zborul……

noul vierme este 2-ul. autobuzul groazei l-ar numi unii ) autobuzul care ma duce la ingerul cernelist. atmosfera din 2 e mai mult decat fascinanta. viata frusta: aer imbacsit, scaune proaste, de lemn, cum se mai gasesc in tramvaiele vechi din bucuresti (se mai gasesc?), oameni de toate felurile, sacose peste sacose, unele – adevarate tezaure pt simtul olfactiv (ganditi-va la scena cu piata din Parfumul). dar, una peste alta, un mediu absolut fascinant.

zilele trecute un nene a coborat din autobuz si a uitat sacosa. a sarit inapoi sa o recupereze, dar ups! o legatura de usturoi mai rebela a preferat sa ramana in autobuz. noroc cu un nene care a invatat-o minte si a aruncat-o pe geam direct in capul barbatului cu sacosa. in aceeasi zi, m-am asezat pe scaun in fata unei tanti pe la 40 de ani cu alura unei bunici blajine. ochelari, buze subtiri, bluza cu putina dantela, cum se purta intr-o vreme. tanti se uita la mine si zambea. ma simteam putin stanjenita, asa ca evitam privirea. intr-un final, insa, aud: “esti foarte desteapta”. intrigata, am marit ochii si am intrebat de ce. in sinea mea, imi faceam tot felul de scenarii paranoice: oare nu am lasat locul cuiva? nu aveam cui. am gresit cu ceva? e ironica? doamna a repetat. “nu ti-a mai spus nimeni pana acum? asa e,cum iti zic eu. ai sa vezi tu”… bine bine, dar… “de ce?” explicatia mi-a starnit un zambet. “ai fruntea lata”. in timpul asta, toti oamenii isi aruncau privirea asupra mea. mai tarziu, tanti a zambit iar. “frumoaso”. nu am stiut ce sa mai zic, asa ca am zambit jenata si am asteptat sa cobor.

nu cred ca mi-a facut cineva necunoscut complimente in afara de pustanii care arunca vorbe pe strada oricarei fuste care trece pe langa ei. e ciudat.