Inca un film care ma face sa cred ca premiatele cu Palme d’Or par mai profunde pentru ca nu au muzica (exceptand Dancer in the Dark). L’Enfant mi-a amintit destul de mult de 432. Aceeasi tendinta naturalista care pare sa prinda la Cannes. Dupa cum bine a punctat Sorin, titlul e foarte indicat daca “l’enfant” este tatal
. De vazut.








