Tradati in dragoste – varianta literara

Va transpun, mai jos, un fragment din literatura autohtona de avamgarda, pe care bucurestenii il pot gasi pe unul din peretii Laptariei lui Enache. Am gasit fotografia din intamplare. De pe vremea instrainarii. Cand umblam in haine hippie printre oameni necunoscuti, Si ma simteam libera.

 

[Cred ca dedicatia este D-nei M-Y]

 

Papufili, adica omul care si-a pierdut memoria intr’o Marti, dupa ce-si consulta nodul batistei, se adresa infailibilului sau prieten:

- Scumpul meu Filipapu, crezi tu ca sunt fericit?

- Cred.

Papufili se grabi sa-si oglindeasca emotia in verigheta sotiei sale.

- Dupa sapte ani de convietuire plana, am aflat azi, draga mea, ca-s fericit. Multumesc discretiei tale, greu incercate in sapte ani de convietuire plana.

Si Papufili facu constiincios un nod la batista, ca sa nu uite ca-i fericit.

Era intr’o Marti, tocmai cand aniversa doua decenii dela pierderea memoriei surprinse intr-o chelie, o gura, o singura gura, cu patru buze adulterine. Gura purta fracul lui Filipapu si decolteul sotiei sale.

A doua zi demisiona din functia de manechin la fabricantul de sicrie.

Se duse la baie, unde jura ca se razbuna, impuscandu-se pe cadavrele celor doui mizerabili.

Si pe cand se imbraca, conform unui vechiu obicei, ca sa NU UITE hotararea, isi facu un semn la tampla cu revolverul.

F. Brunea

 

 (sublinierea imi apartine – mi s-a parut absolut mirifica caracterizarea “prietenului”. ironia perfecta intr-un singur cuvant) 

 

De-ale lui Nichita

In vara lui ’77, femeile roiau în jurul lui Nichita, el le cucerea la repezeala si cam la asta se reducea totul. Într-o zi, a aparut însa o fetica gata îndragostita, a declarat cu nonsalanta chestia asta si l-a privit pe poet asteptînd senina reactia acestuia.

Nichita s-a gîndit ce s-a gîndit si a spus: „Stai, bre, cuminte, ca pîna la urma o sa-ti treaca”. Fetiscana, care nu era deloc o fetiscana (avea vreo douazeci de ani si era studenta la matematica), era nu numai îndragostita, ci si perseverenta. Aparea de doua-trei ori pe saptamîna, îsi declara dragostea netarmurita pentru marele poet si astepta spasita ca barbatul vietii ei sa ajunga la sentimente mai bune. Nu era o frumusete, precum Loreta, tiganca-evreica, secretara lui Nichita, dar era tînara si, cum spuneam, foarte perseverenta. Nichita ne explicase ca e fata unor buni prieteni, ca o stie de cînd era în scutece si ca nu-i trezeste decît sentimente parintesti.

Cu astfel de sentimente în suflet, într-o buna zi, Nichita s-a uitat în ochii ei si a spus foarte serios: „Ma, fato, trebuie sa-ti marturisesc ceva. Esti minunata, dar mie nu-mi plac decît femeile paroase”. „Cum adica paroase?”, a întrebat fetica. „Pai, îmi plac alea care au par pe brate”, a zis Nichita la fel de serios. „Aha!”, a zis ea si si-a privit bratele acoperite cu un puf fin. N-a mai aparut vreo doua luni, dar atunci cînd a aparut stralucea toata, s-a uitat la Nichita si si-a dezvelit bratul stîng. „Poftim, a zis, acum sînt paroasa!” Si într-adevar, era destul de paroasa. „Cum ai reusit?”, a întrebat Nichita. „Pai, m-am ras în fiecare zi si… poftim, sînt paroasa!” Nichita a zîmbit si a spus: „Am glumit, ma, fato. Adevarul e ca urasc femeile paroase”. Fetiscana a început sa plînga si, printre suspine, a spus: „Sa stii ca nu te mai iubesc deloc”. Nichita a mîngîiat-o pe cap si i-a spus: „Vezi, stiam eu ca pîna la urma o sa-ti treaca”.

***
Am aflat ca pe Nichita îl mai chema si Hristea, mi-a aratat buletinul ca sa ma convinga, deoarece aveam o figura destul de neîncrezatoare. Dupa ce i-am vazut buletinul, mi-a zis: „Prima oara am semnat Hristea N. Stanescu. Mi se publicase rezolvarea unei probleme în Gazeta matematica si eram mai mîndru decît atunci, nu mai stiu la ce vîrsta, cînd trecusem de la pantaloni scurti la lungi. Îmi tot repetam «Hristea N. Stanescu, Hristea N. Stanescu» si nu-mi mai încapeam în piele de orgoliu.
M-a calmat profesorul meu de matematica. A citit rezolvarea, m-a felicitat, dupa care s-a încruntat vazînd semnatura. «Ma, Nichita, a spus, ce dracu’ de semnatura e asta?» «Asa ma cheama!», am spus eu. «Pe dracu’, a spus el, semnatura asta seamana cu un nume de soldat mort în primul razboi mondial.» A fost ca un dus rece, n-aveam nimic împotriva sa fiu soldat, dar în nici un caz nu-mi doream sa fiu un soldat mort în primul razboi mondial.
(Stefan Agopian)
Mai multe aici

Talking about the passion

“dragostea este emotia dinaintea primului sarut”

si atunci.. ce vine dupa?