Imi place mult fotografia asta. Ma intreb cand s-a intamplat. Camil nu doarme, Camil vegheaza si trage cadre.
Par asa mica. As fi si mai putin vizibila fara esarfa cu care imi invelisem fruntea ca scut impotriva curentului puternic. Aer dezlantuit gratie respiratiei astmatice a femeii care citea psihologie.
E ca si cand ne-am amesteca. Negrul meu si negrul lui in negrul noptii care nu ne mai deosebeste.
.
