Am revazut, de curand, scurtmetrajul lui Claudiu, Tatal, un film care a fost prezent la Festivalul International “Quest Europe” din Polonia si la Best Film Fest 2009, de la Brasov.
Sunt una dintre persoanele care au avut posibilitatea sa observe evolutia lui Claudiu inca de la primele sale experimente de ordin cinematografic. L-am stiut, mereu, ca fiind autocritic si, desi in viata de zi cu zi aceasta caracteristica tinde uneori sa ii dauneze, cred ca pe plan profesional este unul dintre principalii catalizatori ai progresului sau.
M-am gandit de multe ori ca trebuie sa ai un mare talent pentru a reusi sa faci scurtmetraje, pentru ca este mult mai greu sa capturezi in 15-20 de minute o intreaga arborescenta a emotiei umane. Cu atat mai mult cu cat regizorul Puscau are o atractie magnetica spre drama individului, iar asta se vede in subiectele filmelor lui, de la Acorduri la Autopsia Sufletului si pana la Tatal.
In ultimul scurtmetraj, in 19 minute, Claudiu surprinde, cu o acuratete extraordinara, drama tatalui indepartat de copilul sau, drama individului strivit de sistemul social, ale carui nereusite in acest sistem defectuos se revarsa asupra vietii de familie. Divortat, fara loc de munca, personajul jucat de Edgar Nistor este un om care isi gaseste fericirea marunta in dragostea fata de fiul sau. Lucru pe care il deduci usor numai din convorbirea telefonica, asta pentru a nu mai vorbi de drumul cathartic din final.
De data aceasta, Claudiu a preferat sa descinda in peisajul dramelor de familie aparent banale, dramele comune cu parinti divortati care ajung, uneori, sa isi imparta copilul ca pe o bucata de paine. Insa ceea ce trece, in Tatal, dincolo de acest tablou comun, este solutia pe care o gaseste personajul si ultima fraza din film. Amandoua impreuna il transforma pe tata intr-un copil, in cautarea fericirii lui marunte, solutia naiva capatand radacini si refuzand obstacolele cotidianului.
Interviu cu Claudiu in Adevarul de Seara ->AICI.
